|
 Urechea este un organ neurologic. Fiind o extensie al celui de-al optulea nerv cranial (nervul acustic), urechea are ca functii auzul si mentinerea echilibrului. Urechea poate fi subiectul unei palete diverse de afectiuni, variind de la alopecie (lipsa parului) pana la anorexie (lipsa poftei de manca), durere si nystagmus (miscari involuntare ale globilor oculari). Multe afectiuni ale urechii reprezinta doar manifestari locale ale unor maladii generale.
In mod frecvent, urechea externa este cea mai vulnerabila, deci cel mai ades afectata.
Urechea este impartita in 3 segmente:
1. urechea externa compusa din: pavilionul auricular si canal auditiv extern
2. urechea medie, compusa din: membrana timpanica, bula timpanica (care inconjoara cavitatea timpanica), micile oase auditive, muschi si ligamente.
3. urechea interna, compusa din: cohlee (contine organul auzului), canalul semicircular (contine organul echilibrului), vestibul si osul temporal care protejeaza urechea interna facand-o inaccesibila
Urechea externa
Conformatia urechii externe este subiectul unei considerabile variatii in functie de rasa. Variatiile se refera la dimensiune, forma, pozitie, rigiditate, pilozitate.
In functie de pozitia fiziologica a pavilioanelor auriculare se pot descrie urmatoarele categorii:
• Urechi erecte: chiuhuahua, toy terrier, ciobanesc german;
• Semierecte:collie, fox terrier;
• Non-erecte sau cazute: teckel, pointer.
Dobermann-ul face parte din aceasta ultima categorie. O alta diferenta importanta consta in pilozitatea fetei interne a pavilionului auricular si a canalului extern. Suprafata poate fi lipsita de par ca la: chiuhuahua, teckel, dobermann sau cu pilozitatea abundenta cum ar fi: canichii, spanieli sau unii ciobanesti germani.
In mod frecvent, urechea externa este cea mai vulnerabila, deci cel mai ades afectata.
Pozitia si pilozitatatea urechii externe au o influenta importanta asupra frecventei afectiunilor auriculare. In general, otita externa apare mai frecvent la rasele cu intensa pilozitate, urechea non-erecta contribuind de asemenea la cresterea riscului aparitiei acestei afectiuni datorita lipsei de ventilatie a conductului auditiv extern.Umiditatea crescuta distruge bariera protectiva a epidermei favorizand aparitia infectiilor.
Dobermann-ul este o rasa cu o mica incidenta a otitei externe datorita lipsei de pilozitate, dar si datorita operatiei estetice de cupare, ceea ce are ca rezultat pozitia erecta a acestora.
Pavilionul auricular are o mare mobilitate, este intens vascularizat, fiind si foarte expus. Suportul lui este un cartilaj rulat sub forma de tub spre canalul auditiv,ce devine plat spre extremitate. Pielea aderenta a conchiei este mai sensibila decat orice alta zona .Poate fi afectata de demodecie, raie sarcoptica si infectii cu dermatofiti.Vasele de sange cele mai importante se gasesc in apropierea liniei mediale.
O afectiune relativ frecventa este othematomul sau hematomul auricular, o acumulare de sange care apare intre cartilajul plat si pielea de pe suprafata laterala. Cauza acestei afectiuni este ruptura micilor vase de sange consecutiv unor traumatisme. Cel mai frecvent othematomul se produce datorita scarpinarii intense sau a scuturarii urechilor in urma disconfortului produs de otita externa.
Paraziti macroscopici, in special capuse si pureci sunt frecvent localizati in buzunarul posterior al marginii urechii. Unele traumatisme au ca urmari laceratii care in general raspund bine la suturi, dar uneori, mici rani au tendinta de vindecare greoaie si se produc foarte usor hemoragii. Marginile pavilioanelor pot deveni uscate, fisurate si pot prezenta cruste usor friabile. In cazuri mai avansate intervine necroza marginala, situatie in care se desprind portiuni din pavilioane. Ranile provocate de muscaturile penetrante se suprainfecteaza frecvent cicatrizandu-se cu sechele.
Canalul extern porneste de la orificiul extern sub forma de canal vertical dupa care formeaza un unghí drept intorcandu-se medial devenind un canal orizontal. Canalul extern se termina cu timpanul, avand drept suport un cartilaj auricular. Aceste amanunte anatomice sunt importante pentru proprietarul de caine care este interesat sa asigure igiena canalului auditiv.
Canalul este tapetat cu un epiteliu ce contine un mare numar de glande sebacee si tubulare. Cerumenul produs de aceste structuri variaza in consistenta in functie de diferenta de proportie a secretiei fiecarui tip de glanda. Acest epiteliu poate deveni hiperemic( inrosit), edematos sau hipertrofiat(ingrosat).
Otita externa
Se caracterizeaza printr-un proces inflamator al urechii externe.
Din punct de vedere al evolutiei,otita externa poate fi acuta sau cronica.
Din punct de vedere al agentului cauzal se poate numi otita bacteriana,otita fungica sau otita parazitara.
Din punct de vedere al secretiei exprimate: otita seroasa,ceruminoasa sau purulenta.
Este intalnita frecvent in practica veterinara, incidenta sa fiind situata intre 5-20% din populatia canina. Aceasta afectiune poate fi intalnita practic la toate rasele indiferent de varsta. De regula cainii de varsta medie reprezinta categoria cea mai afectata. Unul sau mai multe dintre urmatoarele semne clinice pot fi prezente: scuturarea capului, prurit, durere, scurgere otica, miros respingator, alopecie, dermatita (traumatica sau purulenta).
Factori predispozanti cum ar fi conformatia canalului extern, pozitia pavilioanelor auriculare, pilozitatea, sau hipersecretia glandulara maresc semnificativ sansele aparitiei bolii.
Cainii care inoata frecvent pot dezvolta otita externa prin stimularea activitatii glandelor producatoare de cerumen realizandu-se astfel o supraproductie a secretiei. Apa acumulata in canalul auditiv poate inhiba functia de protectie a epidermei. De asemenea cainii care isi petrec mult timp in curti sunt mai predispusi corpilor straini (ariste,murdarie).
Boli de piele generalizate afecteza epiteliul canalului extern (alergiile de contact, bolile imunologice) sau pot cauza hipersecretie de cerumen: seboreea, boli endocrine, alergoze. Este de retinut faptul ca in alergii, urechile reprezinta zone in care pruritul se manifesta in mod constant.
Examinarea urechii trebuie sa inceapa prin inspectia vizuala a ambelor suprafete ale pavilioanelor, orificiului extern auditiv si a pielii din jurul urechii. Trebuie tinut cont de manifestari cum ar fi : inclinarea capului, scuturarea urechilor, prezenta unei scurgeri sau a leziunilor periauriculare produse prin autoscarpinare.
Dupa inspectia vizuala se palpeaza urechea, canalul auditiv extern si limfonodulii submandibulari (cresc in volum in cazul unor inflamatii, infectii sau formatiuni tumorale). Dobermann-ul are limfonodulii submandibulari de dimensiuni mici, in comparatie cu rasele brahicefale: boxer, bulldog. Umezeala excesiva sau exudatul fluid in urechea externa va produce un “clipocit” specific in timpul palparii. Palparea se face cu grija deoarece frecvent este urmata de durere. De asemenea, mirosul emanat de canalul auricular poate fi considerat un indiciu important. Examinarea profunda necesita un otoscop si se realizeaza in unele cazuri sub anestezie.
Colecterea probelor
Secretia din canalul auditiv se colecteaza cu ajutorul unor betisoare prevazute la capat cu un tampon de vata.Acest betisor este trecut prin conul otoscopului astfel incat examinatorul sa poata colecta proba din portiunea orizontala a canalului, zona in care debuteaza infectiile.Colectarea probei se poate face si direct dar numai dupa vizualizarea otoscopica a membranei timpanice(care trebuie sa fie integra).Dupa care tamponul se aplica pe o lama curata si bine uscata.
• BACTERII .In canalul auditiv al cainilor sanatosi se gaseste un numar redus de bacterii acestea intalnindu-se ocazional in campul microscopic.Multe dintre acestea au potential patologic si se pot inmulti odata cu aparitia conditiilor favorizante.In infectiile bacteriene evaluarea citologica releva un numar mare de bacterii libere si frecvent neutrofile cu bacterii fagocitate.In otita externa se evidentiaza de regula Staphilococcus sau Streptococcos spp,acestea generand o scurgere otica cremoasa de culoare galben inchis sau maro deschis.
Tot cu frecventa mare se pot izola Pseudomonas aeruginosa sau Proteus mirabilis,responsabile de aparitia unui exudat rugos cu miros dulceag de culoare galben pal. Escherichia coli este o alta bacterie ce poate fi prezenta in infectiile urechii, dar cu frecventa redusa Uneori pot aparea combinatii intre aceste bacterii.
Culturile celulare si antibiograma se impun in cazul ineficacitatii tratamentelor de rutina.
• FUNGI. Dintre agentii micotici ce genereaza otita externa cea mai mare incidenta o are Malassezia pachydermatis (Pityrosporum canis). Malassezia este un epifit obisnuit al canalului auricular al cainilor (49% dintre subiectii examinati).Dupa unii autori, Malassezia a fost gasita la 44% dintre cainii cu afectare otica si la 30% dintre subiectii sanatosi.
Un numar mai mare de 10 in campul microscopic (cu obiectiv 40X) sugereaza o crestere peste limita normala acestor microorganisme, putandu-se considera in acest caz ca Malassezia contribuie la otita externa. Infectiile cu Malassezia au ca urmare exprimarea unui exudat abundent de culoare maro inchis si miros dulceag. In majoritatea cazurilor infectiile stepto si stafilococice sunt asociate cu Malassezia.
Alti fungi ca de exemplu Candida spp, Microsporum spp sau Aspergillus spp pot cauza arareori otita externa. Intr-un procent de 5% se izoleaza Candida albicans (de regula dupa tratamente prelungite cu antibiotice) evidentiindu-se o inflamatie cronica si un exudat cremos abundent. Daca sunt izolati fungi necunoscuti este necesara o cultura pentru identificare.
• RAIE. Datorita sensibilitatii la antigenii produsi de raie semnele clinice ale otitei externe pot fi declansate de foarte putini paraziti.Otodectes cynotis este agentul cauzal responsabil pentru 5-10% din cazuistica otitei externe la caine.Ciclul evolutiv al parazitului (ou, larva, adult) dureaza 30 de zile.O scurgere consistenta, maro-rosiatica sau neagra este caracteristica pentru aceasta otita parazitara. Datorita suprainfectiilor bacteriene sau fungice, foarte frecvente, scurgerea auriculara poate deveni lichida.
Infectiile cu Demodex canis (agentul cauzal al demodeciei) pot cauza extrem de rar otita externa.
Diagnostic
Stabilirea diagnosticului otitei externe se face dupa identificarea agentului (agentilor) cauzali. Istoricul bolii (de cat timp a aparut, ce manifestari, cainele inoata sau este tinut in curte, daca au mai existat si alte episoade in trecut, ce tratamente au fost efectuate anterior,daca exista si alti caini cu care animalul bolnav a coabitat si daca au sau au avut semne clinice etc) este de asemenea foarte important.
Tratamentul vizeaza
indepartarea exudatului din conductul auditiv prin: aspirare, spalare(introducerea unor solutii si aspirarea acestora) sau curatarea cu tampoane de vata prinse intr-o pensa hemostatica. In cazul cerumenului compact, crustelor sau exudatului uscat se folosesc agenti cheratolitici. Se folosesc ca tratament local: antibiotice,antifungice,antiparazitare,antiinflamatorii in functie de agentii cauzali si tipul otitei. Exista solutii otice cu spectru larg, utile in infectiile combinate.Sunt recomandabile antihistaminice in cazul pruritului intens,pentru evitarea ranirilor.In unele cazuri antibioterapia generala se poate utiliza.
|
PAGINA VETERINARULUI
